Norme metodologice privind avizarea și autorizarea de securitate la incendiu și protecție civilă aprobate prin OMAI 180-2022 (în vigoare)

MIGS | Securitate la incendiu

În data de 27.12.2022 a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 180 pentru aprobarea Normelor metodologice privind avizarea și autorizarea de securitate la incendiu și protecție civilă.

Trebuie precizat că ordinul ministrului a fost emis în data de 29.11.2022.

Principalele modificări/completări

  1. Se face corelarea cu art. 30^2 alin. (4) din Legea nr. 307/2006 republicată cu modificările și completările ulterioare și se prevăd lucrările care sunt exceptate de la obligația de a obține avizul/autorizația de securitate la incendiu, precum și persoanele responsabile pentru încadrarea acestor lucrări în criteriile stabilite – art. 5;
  2. Realizarea expertizei tehnice pentru cerința fundamentală C – securitate la incendiu pentru construcții devine obligatorie pentru toate construcțiile existente care:
    • au în componență elemente structurale sau care au performanțe de comportare la foc realizate din beton simplu sau armat ori din lemn – art. 6 alin. (2), având în vedere că determinarea rezistenței la foc a acestor elemente se determină prin calcul conform SR EN 1990:2004, SR EN 1991-1-2:2004, SR EN 1992-1-2:2004, SR EN 1992-1-2/AC:2009, SR EN 1992-1-2/NA:2009, respectiv SR EN 1995-1-2:2005, SR EN 1995-1-2/AC:2009 și SR EN 1995-1-2/NB:2008;
    •  au nevoie de măsuri compensatorii pentru lucrări de modificare și/sau scimbare de destinație, în raport cu prevederile reglementărilor tehnice care nu pot fi respectate – pct. 6 din scenariul de securitate la incendiu (se citește împreună cu art. 12 din HGR nr. 925/1995 pentru aprobarea Regulamentului privind verificarea și expertizarea tehnică a proiectelor, expertizarea tehnică a execuției lucrărilor și a construcțiilor, precum și verificarea calității lucrărilor executate) 
  3. Se exceptează de la respectarea prevederilor reglementărilor tehnice în vigoare la data depunerii documentației sau emiterii certificatului de urbanism obiectivele de investiții care intră sub incidența prevederilor HGR nr. 907/2016, pentru care trebuie respectate prevederile reglementărilor tehnice în vigoare la data semnării contractului de proiectare;
  4. Se face referirire la:
    • avizul de amplasare în parcelă prevăzut la art. 24 din Regulamentul general de urbanism aprobat prin HGR nr. 525/1996;
    • avizul privind asigurarea posibilităților de acces la drumurile publice prevăzut la art. 25 din Regulamentul general de urbanism aprobat prin HGR nr. 525/1996;
    • avizul pentru proiectele-tip ale construcțiilor cu grad mare de repetabilitate care intră sub incidența art. 30 alin. (4) din Legea nr. 307/2006 republicată cu modoificările și completările ulterioare;
  5. Apar modificări în structura scenariului de securitate la incendiu – Anexa nr. 4;
  6. Se detaliază conceptul de “scenariu de securitate la incendiu preliminar” -Anexa nr. 5.

Principalele neclarități

  1. Nu este clar dacă, pentru obținerea unei “negații” de la ISU cu privire la încadrarea în prevederile HGR nr. 571/2016 cu modificările și completările ulterioare, este necesară depunerea unui dosar complet ca în cazul solicitării unui aviz/autorizație de securitate la incendiu – art. 22;
  2. Dacă se citește art. 31 din prezentele norme împreună cu art. 30^1 alin. (4) din Legea nr. 307/2006 republicată cu modificările și completările ulterioare, nu se poate deduce cine sunt factorii care semnează evaluarea materializată “printr-un raport întocmit pe structura scenariului de securitate la incendiu”. Având în vedere că evaluarea se efectuează pentru a determina “dacă sunt respectate prevederile reglementărilor tehnice de proiectare și de echipare cu instalații de detectare, semnalizare, alarmare și stingere a incendiilor, iluminat de securitate și sisteme de desfumare, aferente noii destinații”, această evaluare poate fi realizată de experți tehnici atestați pentru cerințele fundamentale Is, it, Ie sau Ig, după caz, situație în care respectivii experți tehnici nu pot materializa evaluarea printr-un raport întocmit pe structura scenariului de securitate la incendiu, caz în care această evaluare poate fi făcută doar de experți tehnici atestați la cerința fundamentală C – securitate la incendiu pentru construcții
  3. Nu se specifică cum poate un proiectant să obțină date cu privire la nivelul de stabilitate/gradul de rezistență la foc a edificiilor limitrofe în cazul în care nu poate inspecta/expertiza respectivele edificii fără acordul proprietarului (aspect des întâlnit în practica uzuală) și/sau fără încălcarea prevederilor Constituției României și Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Trebuie precizat că, având în vedere prevederile art. 24 alin. (1) conform cărora „în timpul îndeplinirii serviciului, personalul Inspectoratului General şi cel al structurilor subordonate este învestit cu exerciţiul autorităţii publice“ și ale alin. (2) lit. d), o) și p) „În raport cu atribuţiile specifice, personalul are următoarele drepturi şi îndatoriri specifice: (…) d) să solicite de la persoanele fizice şi juridice datele, informaţiile şi documentele necesare îndeplinirii atribuţiilor legale; (…) o) să aibă acces, în îndeplinirea misiunilor specifice, în orice incintă a instituţiilor şi agenţilor economici; p) să intre în locuinţele persoanelor fizice, în îndeplinirea misiunilor specifice, la solicitarea sau cu consimţământul acestora, în condiţiile prevăzute de lege. În cazul în care se impune înlăturarea unor factori de risc care prin iminenţa ameninţării lor pot declanşa o situaţie de urgenţă, consimţământul nu este necesar“ din Regulamentul de organizare şi funcţionare şi a organigramei Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă aprobat prin HGR nr. 1.490/2004 (actualizată până la data de 1 septembrie 2016*), doar inspectorii din cadrul Inspecției de Prevenire pot să efectueze misiunile specifice pentru identificarea funcțiunii, riscului de incendiu și nivelului de stabilitate la incendiu/gradul de rezistența la foc pentru toate edificiile limitrofe.
  4. Se face o confuzie (sau o eroare materială) cu privire la noțiunea de IDSAI (instalație de detectare, semnalizre și alarmare la incendiu) și ECS (echipament de control și semnalizare) – pct. 4 lit. B din structura cadu a scenariului de securitate la incendiu (Anexa nr. 4);
  5. La pct. 1.4. lit. c) din structura-cadru a scenariului de securitate la incendiu (Anexa nr. 4) nu este clar la ce se referă volumul, în sensul că toate caracteristicile dimensionale de la lit. c) se referă la compartiment, cu excepția regimului de înălțime care se referă la toată construcția și, ca atare, trebuie clarificat. În mod ideal caracteristicile dimensionale ale construcției ar trebui tratate separat de cele aferente compartimentelor de incendiu.
scenariu-securitate-la-incendiu

Concluzii

Schimbarea majoră pare să fie obligativitatea realizării unei expertize tehnice pentru cerința fundamentală C – securitate la incendiu pentru construcții. În rest, nu se schimbă prea multe, rămân câteva neclarității care vor perpetua sistemul emiterii de interpretări fără valoare juridică de către IGSU și practica aplicată neunitar la nivelul inspectoratelor județene.

Puteți accesa varianta acualizată a OMAI 180 din 2022 pe portalul legislativ oficial al Ministerului Public sau puteți descărca OMAI 180 din 2022 în format pdf.

ATENȚIE! – IGSU a transmis către inspectoratele județene în data de 29.12.2022 o precizare de rectificare a anexei nr. 12 din OMAI 180/2022 pe care o puteți găsi aici.

MIGS - Soluții integrate în proiectare | Securitate la incendiu | Aviz ISU

Puteți face o comparație între noile și vechile norme metodologice pentru a vedea modificările.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

four × three =