Acțiune în contencios administrativ împotriva OUG nr. 17/2026 pentru modificarea Legii nr. 307/2006 republicată și a Legii nr. 10 republicată
UPDATE 16.06.2026
Am depus recursul la respingerea neîntemeiată a doamnei Nistor Cătălina
RECURS
împotriva Încheierii din data de 13.05.2026 pronunțată de Curtea de Apel Brașov – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr. 188/64/2026, prin care s-a respins cererea de suspendare a executării dispozițiilor O.U.G. nr. 17/2026 – comunicată în data de 10.06.2026
În temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., solicit:
1. Admiterea recursului;
2. Casarea încheierii recurate;
3. Rejudecând cauza: admiterea cererii de suspendare a executării dispozițiilor O.U.G. nr. 17/2026 până la soluționarea definitivă a acțiunii principale și a excepției de neconstituționalitate invocate în cauză;
4. Menținerea solicitării de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 17/2026, în măsura în care nu s-a dispus deja prin alte acte procedurale;
5. Obligarea intimatei la cheltuieli de judecată.
I. MOTIVUL DE RECURS
Hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material – (art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ.)
„Sententia debet esse conformis libello” – Hotărârea judecătorească trebuie să fie în deplină concordanță cu limitele și natura cererii cu care instanța a fost învestită.
Confundarea standardelor de analiză. Săvârșirea unei grave erori metodologice prin utilizarea criteriilor acțiunii în anulare în cadrul procedurii sumare a suspendării (Art. 14 din Legea nr. 554/2004) – instanța de fond a analizat regimul juridic al anulării ordonanțelor și nu problema suspendării efectelor acestora
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre marcată de o gravă eroare metodologică de drept „error in judicando“. Hotărârea atacată relevă o fractură logică majoră. Judecătorul fondului a operat o veritabilă prejudecare a fondului (o analiză definitivă de legalitate), confundând planul sumar al aparenței dreptului, specific procedurii provizorii a suspendării, cu planul certitudinii dreptului, specific acțiunii principale în anulare. Instanța de fond a procedat la analizarea argumentelor privind neconstituționalitatea și nelegalitatea O.U.G. nr. 17/2026 nu din perspectiva verificării existenței unei îndoieli serioase, ci din perspectiva analizării lor definitive, specifice fondului cauzei.
În dreptul administrativ, faza suspendării de urgență este guvernată de principiul „Non ut reus damnetur, sed ut suspicio tollatur.” – Scopul măsurii provizorii nu este de a tranșa sau condamna definitiv, ci de a înlătura un risc grav și de a conserva drepturile în fața unei suspiciuni rezonabile.
Prezenta cauză ridică o problemă de principiu privind existența și efectivitatea protecției jurisdicționale împotriva efectelor imediate produse de o ordonanță de urgență a Guvernului asupra drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor.
În esență, instanța de fond nu a analizat condițiile suspendării executării actului normativ contestat, ci a fundamentat soluția pronunțată pe considerente referitoare la regimul juridic al acțiunilor formulate împotriva ordonanțelor Guvernului. Prin cererea formulată, nu s-a solicitat instanței de fond să declare în mod definitiv O.U.G. nr. 17/2026 ca fiind nulă (fapt ce va fi tranșat pe fond), ci s-a solicitat să constate că argumentele invocate (viciile de adoptare, imprecizia normei, impactul paralizant asupra specialiștilor și societății civile) sunt atât de puternice încât zdruncină prezumția de legalitate a actului.
Refuzul instanței de a acorda protecția provizorie sub pretextul că analiza ar reprezenta o „prejudecare” constituie o denegare de dreptate administrativă. Pentru a justifica respingerea suspendării, judecătoarea s-a pronunțat implicit asupra legalității actului, statuând prematur că ordonanța nu ar suferi de vicii evidente.
Or, suspendarea și anularea reprezintă instituții juridice distincte, cu finalități și efecte juridice diferite. Suspendarea este o măsură provizorie. Anularea este o măsură definitivă. Confundarea celor două instituții juridice conduce la o eroare fundamentală de drept.
„Distinctio est mater intelligentiae“ – distincția reprezintă fundamentul înțelegerii juridice.
Din economia încheierii recurate rezultă că fundamentul soluției este reprezentat de teza potrivit căreia ordonanțele Guvernului nu pot constitui obiect al unei acțiuni directe în anulare în contencios administrativ. Această teză, chiar presupunând-o exactă, nu conduce automat la concluzia imposibilității suspendării efectelor ordonanței.
Instanța realizează un veritabil salt logic între două instituții juridice autonome, respectiv controlul jurisdicțional al legalității unei ordonanțe și suspendarea provizorie a efectelor acesteia.
Suspendarea nu produce anularea actului. Suspendarea nu elimină ordonanța din ordinea juridică. Suspendarea nu împiedică exercitarea atribuțiilor constituționale ale Curții Constituționale. Suspendarea reprezintă exclusiv un mecanism de protecție provizorie destinat evitării producerii unor prejudicii ireversibile până la clarificarea definitivă a legalității și constituționalității normei. Instanța de fond a omis să efectueze această analiză distinctă.
„Qui distinguit bene, docet bene“ – Cine distinge corect, explică corect.
Jurisprudența ÎCCJ obligatorie: Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat constant (ex. Decizia nr. 4272/2020) că „în cadrul examinării unei cereri de suspendare, instanța nu are de verificat dacă actul este ilegal în substanța sa, ci doar dacă există o îndoială rezonabilă de natură a impune oprirea vremelnică a efectelor acestuia pentru a preveni un prejudiciu ireparabil”. Prin urmare, solicitarea unui standard de dovedire absolut în această fază reprezintă o încălcare directă a art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Golirea de conținut a noțiunii de „caz bine justificat”. Aplicarea unui formalism excesiv.
Judecătorul de fond a invocat în mod mecanic jurisprudența istorică a ÎCCJ (Decizia din 22 ianuarie 2018 privitoare la O.U.G. nr. 95/2014) pentru a stabili o barieră de neatins în calea suspendării ordonanțelor de urgență. O asemenea optică transformă puterea executivă într-o entitate absolută, intangibilă de către controlul judecătoresc de urgență.
Aparența de nelegalitate a O.U.G. nr. 17/2026 rezultă chiar din modul intempestiv în care Guvernul a modificat cadrul tehnic al avizărilor de securitate la incendiu, fără nicio măsură tranzitorie, generând un blocaj instituțional generalizat (vizibil în practica I.S.U. Brașov și nu numai, care refuză documentațiile și blochează proiecte majore). Există un dubiu serios și de rang constituțional cu privire la urgența obiectivă invocată de pârât.
„Apex iuris non est ius.” – Rigiditatea maximă a legii sau aplicarea ei formalistă și literală nu reprezintă dreptul, ci se transformă într-o profundă nedreptate.
Analiza eronată a pagubei iminente „periculum in mora“. Ignorarea riscului de paralizie profesională și economică.
Instanța de fond a catalogat prejudiciul invocat ca fiind „ipotetic” sau „viitor”. Această concluzie ignoră total realitatea factuală din dosar. În calitatea mea de expert tehnic și verificator de proiecte, efectele O.U.G. nr. 17/2026 produc o vătămare actuală, zilnică și directă.
Blocarea procedurilor de avizare pe criterii de formă (digitalizarea forțată necorelată cu realitatea tehnică a emiterii actelor) plasează specialiștii și investitorii în imposibilitatea de a-și exercita atributele profesionale și dreptul la muncă (Art. 41 și Art. 45 din Constituție). Paguba este iminentă deoarece termenele contractuale curg, penalitățile se acumulează, iar obiectivele de investiții sunt blocate în stadii incipiente.
Chiar presupunând admisibilitatea discuției privind regimul juridic al ordonanțelor, instanța avea obligația de a analiza distinct existența cazului bine justificat și existența pagubei iminente. Acestea reprezintă condițiile legale ale suspendării. Încheierea atacată nu conține o analiză efectivă a acestora.
Jurisprudența Curții Constituționale a României (CCR): Prin Decizia nr. 447/2013, CCR a reținut că „statul de drept impune ca activitatea autorităților să fie previzibilă, iar drepturile economice ale cetățenilor să nu fie paralizate prin reglementări abrupte, lipsite de claritate și proporționalitate”. Aplicarea imediată a ordonanței, fără drept de apel la o suspendare provizorie, încalcă însăși esența art. 1 alin. (5) din Constituție.
Argumentul „lipsei unei prevederi exprese” este juridic insuficient.
„Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus“ – Unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate distinge.
Încheierea reține că art. 9 din Legea nr. 554/2004 nu conține o prevedere expresă referitoare la suspendarea executării ordonanțelor. Din această împrejurare instanța deduce imposibilitatea suspendării. Raționamentul este însă discutabil. În dreptul public, o interdicție nu poate fi prezumată.
Legea nu conține o dispoziție expresă care să prevadă că „ordonanțele de urgență nu pot fi suspendate”. Or, ceea ce nu este interzis expres nu poate fi exclus prin simplă interpretare restrictivă atunci când este afectat exercițiul unui drept fundamental.
Interpretarea adoptată de instanța de fond transformă tăcerea legii într-o interdicție. O asemenea concluzie este incompatibilă cu principiul accesului efectiv la justiție.
„Odiosa sunt restringenda, favorabilia sunt amplianda“ – Restricțiile se interpretează strict, iar drepturile se interpretează extensiv.
Hotărârea încalcă dreptul la o protecție jurisdicțională efectivă
Art. 21 din Constituție garantează accesul liber la justiție. Art. 52 din Constituție garantează dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. Art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului consacră dreptul la un remediu efectiv.
Interpretarea instanței conduce la următoarea situație:
· O.U.G. produce efecte juridice imediat;
· persoana vătămată este obligată să suporte efectele actului;
· excepția de neconstituționalitate poate fi soluționată după luni sau ani;
· în tot acest interval nu există niciun mecanism de protecție provizorie.
Un asemenea rezultat transformă protecția jurisdicțională într-una iluzorie.
„Ubi jus, ibi remedium“ – Unde există lege, trebuie să existe și un remediu.
Dacă dreptul constituțional de a contesta efectele unei ordonanțe există, atunci trebuie să existe și posibilitatea unei protecții provizorii împotriva efectelor ireversibile ale acesteia. În caz contrar, remediul devine pur teoretic.
Or, atât Curtea Constituțională, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului au statuat constant că drepturile fundamentale trebuie să fie efective și practice, nu iluzorii și teoretice.
„Effet utile“ – Normele juridice trebuie interpretate astfel încât să producă efecte utile, nu să fie golite de conținut.
În lipsa unei interpretări conforme Constituției care să permită protecția jurisdicțională provizorie împotriva efectelor unei ordonanțe de urgență, dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 riscă să intre ele însele în conflict cu art. 21 și art. 52 din Constituție, întrucât consacră un remediu lipsit de efectivitate practică.
Instanța nu a analizat în mod real condițiile prevăzute de art. 14 din legea nr. 554/2004 și nu a ținut cont de argumente și probe
Nu se examinează în concret caracterul vădit discutabil al urgenței invocate de Guvern, existența unor dubii serioase privind constituționalitatea procedurii de adoptare, impactul imediat asupra activității economice, costurile de conformare și/sau riscul producerii unor consecințe ireversibile.
Instanța a ocolit practic analiza cerută de lege și a respins cererea exclusiv prin prisma unei presupuse inadmisibilități. Această abordare este incompatibilă cu exigențele motivării judiciare.
“Judex debet judicare secundum allegata et probata” – Judecătorul trebuie să soluționeze cauza în raport cu susținerile și probele administrate.
Principiul proporționalității impunea menținerea status quo-ului
Suspendarea nu producea niciun prejudiciu autorității publice. În schimb, respingerea suspendării permite producerea imediată a unor efecte juridice susceptibile să afecteze libertatea economică, activitatea profesională, raporturile juridice în curs, investițiile aflate în derulare.
Până la clarificarea constituționalității actului normativ, interesul public era servit prin conservarea situației juridice existente.
„In dubio pro libertate“ – În caz de îndoială, interpretarea trebuie să favorizeze exercițiul libertăților și drepturilor fundamentale.
II. CONCLUZII
Hotărârea recurată nu este rezultatul unei analize a condițiilor suspendării prevăzute de Legea nr. 554/2004. Instanța a fundamentat soluția pe argumente referitoare la imposibilitatea anulării directe a ordonanțelor Guvernului și a transferat aceste considerente asupra instituției suspendării, deși cele două remedii juridice sunt fundamental diferite.
Hotărârea Curții de Apel Brașov este rezultatul unui automatism judiciar prin care s-a evitat analizarea elementelor de urgență și proporționalitate. Judecătorul de fond a folosit argumentele ce țineau de soluționarea definitivă a cauzei pentru a refuza acordarea unei măsuri de conservare provizorii, lăsând un act normativ profund suspect de neconstituționalitate să producă efecte devastatoare în lanțul economic și profesional.
Prin această interpretare s-a restrâns nejustificat accesul la justiție, s-a golit de conținut dreptul la protecție jurisdicțională efectivă și s-a refuzat examinarea reală a condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Pentru aceste motive,
SOLICIT
admiterea recursului, casarea încheierii din 13.05.2026 și, rejudecând cauza, admiterea cererii de suspendare a executării dispozițiilor O.U.G. nr. 17/2026 până la soluționarea definitivă a acțiunii principale.
Data: 16.06.2026
Recurent – Reclamant,
Ioan Valeriu Găvan
UPDATE 10.06.2026
Nesimțirea și disprețul Curții de Apel Brașov nu au limite:
Curtea de Apel Brașov, prin judecătoarea Nistor Cătălina demonstrează din nou cam ce fel de justiție se practică pe la noi.
Deși ședința publică a avut loc în 12 mai, încheierea este din 13. Să zicem că așa o fi, dar dacă este din 13 mai, de ce a fost comunicată în 10 iunie? Ăsta este sensul în care înțelege Cătălina noțiunea de urgență? Probabil…
Se minte pe la Curtea de Apel Brașov pe rupte doar ca să-și ascundă incopetența și incapacitatea de a respecta legea. Nistor Cătălina emite încheierea unei ședințe publice la o lună după desfășurarea acesteia, o antedatează, dar greșește data încheierii și nu o semnează, rezultând o maculatură neasumată.
UPDATE 11.05.2026
SENZAȚIONAL!!! (de reținut că acest update a văzut lumina zilei în data de 11.05.2026 – ora 11:05)
Curtea de Apel Brașov a depășit bariera timpului așa cum îl cunoștem noi azi, reușind să dea soluțiile azi pentru ședința de mâine, demonstrând cam ce fel de justiție se practică pe la noi.
România are șansa unică să depășească orice economie prin capacitățile extrasenzoriale ale judecătoarei [nume_judecătoare] de la Curtea de Apel Brașov care reușește o amânare în premieră mondială cu o zi înainte de termen.
Clarvăzătoarea judecătoare știe deja că va amâna termenul. Probabil o fi sunat Lia, iar unde sună Lia se face treabă…
UPDATE 28.04.2026
Guvernul României NU a depus documentația solicitată de instanță și, ca atare, s-a amânat cu încă 2 săptămâni. => termen 12.05.2026. Probabil se va amâna la infinit…
NOTE:
- Justiția din România este o păcăleală manipulată de factorul politic care nu are niciun respect față de actul de justiție și cetățenii acestei țări;
- Documentația solicitată de doamna judecătoare (expunerea de motive și OUG nr. 17/2026 -varianta publicată în Monitorul Oficial) este depusă la instanță odată cu chemarea în judecată.
ÎNTREBARE: Ce fel de calitate morală, respect de sine și simț al justiției să ai ca judecătoare la Curtea de Apel Brașov, încât să amâni un proces pentru că Guvernul României nu dă doi bani pe tine și, cel mai probabil te va ignora la infinit.
RĂSPUNS: Stimată doamnă judecătoare de la Curtea de Apel Brașov, în cazul în care nu v-ați prins încă, pentru Guvernul României nu reprezentați absolut nimic și vă va ignora în continuare, indiferent de amenda dvs. de 500 de lei!
CONCLUZIE: Avansăm la faza 2. Cei care cred că pot avea o contribuție, ne pot contacta. Condițiile pentru a face acest lucru este să o faceți asumat (cu prezentarea numelui, ocupației, motivelor temeinice pentru care considerați oprtună suspendarea OUG nr. 17/2026, precum și activitățile specifice prin care doriți să contribuiți la această acțiune).
UPDATE 14.04.2026
Guvernul României NU a depus documentația solicitată de instanță și, ca atare, s-a amânat cu încă 2 săptămâni. => termen 28.04.2026.
Puteți accesa în timp real informațiile din dosarul nr. 188/64/2026.
Ordonanța de Urgență de modificare a Legii nr. 307/2006
Vineri, 13 martie 2026 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 Ordonanța de urgență a Guvernului României nr. 17/12.03.2026 privind modificarea și completarea unor acte normative (denumită în continuare OUG 17/26).
Am tratat prevederile acestei ordonanțe de urgență într-un articol de analiză în care am constatat că modificările promovate de această ordonanță de urgență sunt profund neconstituționale, atât din punct de vedere extrinsec, cât și din perspectiva intrinsecă a acestora. Un articol critic nu va schimba efectiv nimic.
Inacțiunea generalizată a actorilor din domeniul securității la incendiu care par să-și fi pierdut orice reacție într-o stare de blazare letargică, lăsându-se pradă aberațiilor elucubrate de tot felul de “specialiști” speciali de la IGSU și MDLPA nu ajută, de asemenea, cu nimic.
Ca atare, am decis atacarea ordonanței de urgență pe calea contenciosului administrativ, utilizând ultima variantă legală pentru oprirea unei ordonanțe d eurgență scrisă parcă împotriva cetățeanului și a Constituției României.
Zarurile au fost aruncate, rămâne de văzut dacă mai există justiție sau nu. Mai jos, principalele elemente ale cererii de chemare în judecată.
PREAMBUL cerere de chemare în judecată OUG nr. 17/2026 - contencios administrativ
RECLAMANT: Ioan Valeriu Găvan;
PÂRÂT: Guvernul României, cu sediul în București, Piața Victoriei nr. 1, prin Secretariatul General al Guvernului;
OBIECT:
1. ANULAREA ÎN PARTE A ORDONANȚEI DE URGENȚĂ A GUVERNULUI ROMÂNIEI nr. 17/2026, respectiv a tuturor dispozițiilor care modifică și completează Legea nr. 307/2006 republicată privind apărarea împotriva incendiilor și Legea nr. 10/1995 republicată privind calitatea în construcții pentru motive de neconstituționalitate extrinsecă și intrinsecă;
2. SESIZAREA CURȚII CONSTITUȚIONALE cu Excepția de Neconstituționalitate a ansamblului normativ atacat;
3. SUSPENDAREA EXECUTĂRII actului administrativ cu caracter normativ și a efectelor O.U.G. nr. 17/2026 până la soluționarea definitivă a cauzei.
ADMISIBILITATE și PROCEDURĂ PREALABILĂ:
Prezenta acțiune este direct admisibilă în temeiul Art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 192/2025, care stipulează expres că: „Plângerea prealabilă nu este obligatorie în cazul în care se atacă o ordonanță sau o dispoziție dintr-o ordonanță a Guvernului în vigoare”.
I. SITUAȚIA DE FAPT
Prin O.U.G. nr. 17/2026, Guvernul României a operat o reconfigurare profundă a regimului juridic al securității la incendiu, intervenind asupra:
- procedurilor de avizare/autorizare privind securitatea la incendiu;
- regimului sancționator disproporționat și asimetric;
- transferului sarcinilor/obligațiilor/competențelor autorităților (inspectoratelor) către administratori, primari, proiectanți, cadre tehnice și executanți.
Intervenția legislativă are caracter:
- general și structural;
- permanent;
- cu impact economic sistemic.
Reclamantul este direct afectat prin:
- imposibilitatea conformării imediate;
- riscul suspendării activității;
- costuri disproporționate.
II. MOTIVE DE NECONSTITUȚIONALITATE EXTRINSECĂ (DE FORMĂ) - analiza întregii secțiuni privind Legea 307/2006 republicată și cea privind Legea nr. 10/1995 republicată
II.1. Lipsa situației extraordinare și a urgenței – Încălcarea Art. 115 alin. (4) din Constituția României
Onorată Instanță, prezenta O.U.G. reprezintă un exces de putere legislativă. Guvernul a ignorat pragul constituțional al „situației extraordinare” și a procedat la o „evacuare” a Parlamentului de la rolul său constituțional de unică autoritate legiuitoare (Art. 61 alin. 1 din Constituția României). Adoptarea O.U.G. nr. 17/2026 s-a realizat cu eludarea exigențelor imperative de urgență:
- Absența elementului obiectiv/imprevizibil (lipsa situației extraordinare și motivarea formală a urgenței) – Reforma sistemului de apărare împotriva incendiilor și digitalizarea sunt procese structurale, predictibile, care necesită dezbatere parlamentară. Modificarea regimului răspunderii penale a administratorilor și proiectanților, transferul atribuțiilor autorităților centrale către autoritățile locale și mediul privat și digitalizarea forțată nu constituie evenimente imprevizibile. Conform jurisprudenței CCR, invocarea oportunității sau a interesului public general nu suplinește lipsa urgenței.
În speță – Nu există eveniment excepțional, iar reglementarea vizează politici publice permanente, rezultând o uzurpare a funcției legislative a Parlamentului. Prin acest act, Guvernul a confiscat competența Parlamentului, transformând excepția ordonanței de urgență în regulă de legiferare, încălcând principiului cooperării loiale între instituții. Pe cale de consecință, actul este lovit de nulitate extrinsecă totală prin deturnarea puterii delegate.
Două din cele trei evenimentele catastrofice invocate în Expunerea de motive au avut loc cu 808 zile, respectiv cu 930 de zile înaintea emiterii O.U.G. nr. 17/2026, situația de urgență nefiind justificată în speța de față.
- Jurisprudența CCR – În Deciziile nr. 255/2005 și nr. 421/2007, Curtea a statuat că „urgența nu se confundă cu oportunitatea”. Invocarea generală a „siguranței cetățeanului” nu constituie o situație extraordinară în sens constituțional dacă nu există un eveniment subit care să impună reglementare imediată. CCR stabilește constant că OUG este o excepție, nu o regulă – exceptiones sunt strictissimae interpretationis.
II.2. Motivarea formală a urgenței
Motivarea este generică, nu conține elemente factuale concrete, încălcând principiul „actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat“.
- Jurisprudența CCR – Decizia nr. 1221/2008 și Decizia nr. 258/2006.
III. MOTIVE DE NECONSTITUȚIONALITATE INTRINSECĂ (DE FOND) - analiza pe fond a textelor ce înfrâng ordinea constituțională
III.1. Procedurile de avizare/autorizare privind securitatea la incendiu
1. Art. 30^3 alin. (1^1) – (Digitalizarea exclusivă) – „Cererile de emitere a avizelor și autorizațiilor de securitate la incendiu și protecție civilă, a acordurilor, a punctelor de vedere, însoțite de documentațiile aferente, se depun exclusiv în format electronic, documentațiile fiind semnate cu semnătură electronică calificată de către solicitant și de către autorii documentației tehnice, potrivit legii.“
Încalcă Art. 1 alin. (5) – previzibilitatea/claritatea normei juridice. Implică o obligație de a face ad impossibilium din momentul publicării, fără stabilirea unei perioade de tranziție, ignorând realitatea tehnică și juridică a destinatarilor normei. Nu este clar cine sunt autorii documentației tehnice și care este documentația tehnică la care se face referire, mai exact dacă aceasta include și referatele de verificare și/sau expertizele tehnice, după caz, agrementele tehnice, cererea de avizare/autorizare, etc. Se induce impunerea unei obligații tehnice dependente de o infrastructură (platformă digitală) care s-ar putea să nu fie funcțională sau accesibilă tuturor cetățenilor în momentul publicării în Monitorul Oficial și se creează un potențai blocaj juridic.
Cetățeanul nu se poate conforma unei legi care nu îi oferă instrumentele necesare (ex: semnătură electronică calificată, acces la portalul ISU/IGSU actualizat conform noii legi), plasând cetățeanul în imposibilitatea obiectivă de a se conforma, fapt ce constituie o încălcare a statului de drept. Este o măsură ultra vires, depășind scopul declarat al siguranței publice prin blocarea administrativă a subiecților de drept, fiind contrară interesului public de a asigura continuitatea economică.
Încalcă Art. 16 – egalitatea în drepturi. Prevederea creează o stare de discriminare dintre factorii implicați în procesul de avizare/autorizare, respectiv persoane/firme care dețin infrastructură IT și semnătură calificată (entitățile mari) și cei care nu dețin aceste facilități, nu au competențe digitale și/sau au acces limitat la internet (micii antreprenori), fiindu-le afectate drepturile prevăzute la Art. 41 și Art. 45 cu privire la dreptul la muncă și al libertății economice.
Prevederea conform căreia „cererile de emitere a avizelor și autorizațiilor de securitate la incendiu și protecție civilă, a acordurilor, a punctelor de vedere, însoțite de documentațiile aferente, se depun prin poșta electronică până la data de 31 decembrie 2026 și, ulterior, pe platforma electronică dedicată.“ creează obligații pentru cetățean, fără a fi asigurate condițiile pentru îndeplinirea acestor obligații. Pârâtul nu a făcut dovada securizării actelor ce produc efecte juridice la transmiterea acestora prin poșta electronică și nici nu a pus la dispoziția reclamantului o platformă digitală securizată de STS. În absența unui termen de adaptare, subiecții de drept sunt plasați în imposibilitate materială de conformare – ad impossibilium nulla obligatio est. Statul nu poate pretinde digitalizare totală fără a garanta disponibilitatea și stabilitatea platformei la momentul intrării în vigoare a normei. Statul nu poate sancționa cetățeanul pentru neutilizarea unei platforme a cărei existență, stabilitate și accesibilitate nu a fost prealabil testată și garantată;
Încalcă Art. 21 – accesul liber la justiție. Deși este un principiu administrativ, blocarea depunerii fizice a dosarelor fără a asigura funcționarea perfectă a sistemului online poate fi asimilată unei negări a dreptului de a obține un act administrativ necesar (autorizația de securitate la incendiu). Dacă sistemul informatic “pică” sau are erori, solicitantul este lăsat într-un vid legislativ, neavând alternativă legală de a depune documentația, ceea ce îi poate atrage sancțiuni și/sau suspendarea activității economice.
Încalcă Art. 15 alin. (2) – principiul neretroactivității. Dacă ordonanța nu prevede dispoziții tranzitorii pentru dosarele care erau deja pregătite în format fizic (pe hârtie) la data publicării, aceasta afectează securitatea raporturilor juridice. Obligarea unui beneficiar să reînceapă tot procesul (scanare, semnare digitală, reformatare) pentru un dosar finalizat cu o zi înainte de OUG încalcă așteptările legitime ale acestuia.
- Jurisprudența CCR – Decizia nr. 872/2010 și Decizia nr. 139/2019 – ad impossibilia nemo tenetur, Decizia nr. 26/2012, Decizia nr. 447/2013
2. Art. 30^3 alin. (1^5) și alin. (1^6) – (Dovada momentului punerii în funcțiune) – „La solicitarea personalului structurilor prevăzute la art. 28 alin. (2), beneficiarul investiției are obligația de a face dovada punerii în funcțiune a construcțiilor, instalațiilor sau amenajărilor, pe baza actelor de autoritate emise de către autoritățile administrației publice locale sau centrale pe domenii de competență.“, respectiv „Documentele care certifică momentul punerii în funcțiune pentru categoriile de construcții, instalații sau amenajări la care se dispune oprirea funcționării, precum și condițiile de verificare a acestora de către personalul structurilor prevăzute la art. 28 alin. (2) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.“
Încalcă Art. 1 alin. (5) – previzibilitatea/claritatea normei juridice. Implică o obligație de a face ad impossibilium dovada punerii în funcțiune fără a ști care sunt documentele care certifică momentul punerii în funcțiune, acestea urmând a fi stabilite de legiuitor la un termen ulterior neprecizat.
3. Art. 30^3 alin. (4^4) – (Criteriile care determină încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu) – „Criteriile care determină încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu se stabilesc prin hotărâre a Guvernului“
Încalcă Art. 1 alin. (5) – previzibilitatea/claritatea normei juridice. Implică aplicarea unei sancțiuni complementare (suspendarea activității) a prior stabilirii criteriilor care stau la baza aplicării acestei sancțiuni.
În jurisprudența CCR, aceasta subliniază că “Statul are obligația de a asigura metode alternative de interacțiune sau un termen rezonabil de adaptare (vacatio legis) pentru a nu transforma o facilitate (digitalizarea) într-o barieră birocratică insurmontabilă.”
În concluzie, măsura este neconstituțională în forma “fără termen de aplicare“, deoarece forțează trecerea la un sistem exclusiv online fără a garanta existența și funcționalitatea platformei în momentul legiferării, nefiind asigurată posibilitatea materială a tuturor cetățenilor de a deține mijloacele tehnice necesare.
4. Art. 19 pct. 22 și alte articole conexe (Suspendarea automată a valabilității autorizațiilor)
Încalcă Art. 21 – accesul la justiție, Art. 45 – libertatea economică și Art. 53 – proporționalitatea. Se instituie o sancțiune radicală fără un mecanism de due process sau posibilitatea suspendării administrative, afectând substanța dreptului la liberă inițiativă economică. Măsura este automată (declanșată de fapt tehnic) severă (închidere activitate), fără o analiză individuală și fără aplicarea unui mecanism gradual (avertisment → sancțiune → suspendare).
- Jurisprudența CCR – Decizia nr. 1/2014, Decizia nr. 45/2018, Decizia nr. 558/2014
III.2. Regimul sancționator disproporționat și asimetric
1. Legea 307/2006 republicată: Art. 44 alin. (4) – (Răspunderea penală extinsă) – „Prezentarea necorespunzătoare a adevărului în declarația autentificată pe propria răspundere, prevăzută la art. 30 alin. (10), prin care se asumă îndeplinirea tuturor condițiilor de securitate la incendiu, este infracțiune de fals în declarații reglementată de art. 326 din Codul penal.“
Încalcă Art. 1 alin. (5) – claritatea legii și Art. 23 alin. (12) – legalitatea incriminării. Norma trimite la „normative tehnice” (acte administrative inferioare), transformând asumarea „îndeplinirii tuturor condițiilor de securitate la incendiu“, ca și condiție sine qva non pentru continuarea desfășurării activității economice, fără a cunoaște care sunt exact aceste condiții și cine le certifică, în delict penal fără criterii de delimitare. Este un viciu de lex certa sancționat constant de CCR (ex. Decizia nr. 405/2016).
Încalcă Art. 53 alin. (2) – proporționalitatea și Art. 16 – egalitatea în drepturi. Pedepsirea penală a beneficiarilor care își asumă în formă autentică procese și stări de fapt ale unor situații tehnice pe care nu le cunosc/controlează fără a fi constatate de organe de control abilitate și/sau de către persoane autorizate – experți tehnici atestați, reprezintă un dezechilibru major al aplicării pedepsei în raport cu presupusa faptă.
2. Legea 10/1995 republicată: Art. 35 alin. (1^1) – (Răspunderea penală extinsă) – „Proiectarea, verificarea, expertizarea, realizarea unei construcții pentru care nu este necesară obținerea avizului de securitate la incendiu ori executarea de modificări ale acesteia fără respectarea reglementărilor tehnice privind securitatea la incendiu, dacă în acest fel este pusă în pericol viața sau integritatea corporală a uneia ori mai multor persoane, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.”
Încalcă Art. 53 alin. (2) – proporționalitatea și Art. 16 – egalitatea în drepturi. Conform Deciziei CCR nr. 405/2016, o normă penală trebuie să fie lex certa. Trimiterea la acte administrative subsecvente de rang inferior (normative tehnice variabile) face imposibilă previzionarea conduitei interzise. Se încalcă principiul nullum crimen sine lege, lăsând definirea infracțiunii la arbitrariul judiciar, nu al legiuitorului.
În același timp, pentru „nerespectarea cu vinovăție a termenelor prevăzute“ a organelor de avizare/autorizare IGSU nu au fost stabilite criterii de constatare a abaterii și se prevăd doar sancțiuni administrative, fiind considerată „abatere disciplinară“ Pentru inspectorul-șef al inspectoratului care „răspunde pentru asigurarea capacității de soluționare a cererilor de emitere a avizelor și autorizațiilor de securitate la incendiu în termenele prevăzute“, nu doar că nu se stabilește nicio sancțiune, nefiind definit nici cadrul aplicării acesteia, dar se și anticipează modul de gestionare în cazul încălcării acesteia, respectiv „în situația depășirii capacității inspectoratului de soluționare a cererilor de emitere a avizelor și autorizațiilor de securitate la incendiu“, respectiv prelungirea termenelor, emiterea unui acord provizoriu pe care și-l asumă exclusiv beneficiarul, etc., exonerând de facto inspectorul-șef al inspectoratului de răspunderea legală.
Astfel se creează un regim sancționator disproporționat și asimetric – summum jus, summa injuria.
- Jurisprudența CCR – Decizia nr. 903/2010 – încălcarea lex certa
III.3. Transferul sarcinilor sarcinilor/competențelor autorităților (inspectoratelor) către administratori, primari, proiectanți, cadre tehnice și executanți
1. Art. 30 alin. (9) – (Transferul sarcinilor/competențelor autorităților (inspectoratelor) către administratori) – „În situația depășirii capacității inspectoratului de soluționare a cererilor de emitere a avizelor și autorizațiilor de securitate la incendiu, determinată de o creștere neprevăzută a numărului de investiții, termenele prevăzute la alin. (6) (…) se prelungesc fără a depăși 30 de zile calendaristice în cazul avizelor și 60 de zile lucrătoare în cazul autorizațiilor pentru cel mult 5% din numărul total de cereri aflate în soluționare la nivelul inspectoratului, cu informarea solicitanților“
Încalcă Art. 1 alin. (5) – previzibilitatea/claritatea normei juridice. Această prevedere anulează de facto obligația de încadrare a inspectoratelor în termenele previzibile pe baza unor criterii neclare cu privire la „depășirea capacității inspectoratului de soluționare“. Practic se legiferează incapacitatea managerială a inspectorilor șefi de inspectorate și se transferă efectele acestei incapacități către beneficiari prin impredictibilitatea unui termen legal de soluționare a cererilor de avizare/autorizare.
2. Art. 30 alin. (10) – (Transferul sarcinilor autorităților (inspectoratelor) către administratori cu obligarea asumării autentificate a funcționării de către aceștia) – „Pentru cererile de emitere a autorizațiilor de securitate la incendiu care nu pot fi soluționate în termenele prevăzute la alin. (7), inspectoratul emite un acord de securitate la incendiu provizoriu cu o valabilitate de 60 de zile, dacă documentația depusă este completă și beneficiarul își asumă printr-o declarație autentificată pe propria răspundere că îndeplinește toate condițiile de securitate la incendiu prevăzute în legislație“
Încalcă Art. 1 alin. (5) – previzibilitatea/claritatea normei juridice. Similar aliniatului anterior, această prevedere anulează de facto obligația de încadrare a inspectoratelor în termenele previzibile pe baza unor criterii neclare cu privire la „depășirea capacității inspectoratului de soluționare“. Suplimentar, condiționează emiterea unui „acord provizoriu cu o valabilitate de 60 de zile“ de asumarea „printr-o declarație autentificată pe propria răspundere că îndeplinește toate condițiile de securitate la incendiu prevăzute în legislație“, în condițiile în care beneficiarul nu are calitatea de expert tehnic atestat MDLPA la cerința fundamentală securitate la incendiu, persoană definită în legislația aplicabilă (Legea nr. 10/1995 republicată privind calitatea în construcții, Regulamentul privind verificarea și expertizarea tehnică a proiectelor, expertizarea tehnică a execuției lucrărilor și a construcțiilor, precum și verificarea calității lucrărilor executate, etc.) ca singură entitate avizată să evalueze aceste aspecte și să dispună măsuri compensatorii de conformare.
3. Art. 14 lit. p^1 – (Transferul sarcinilor/competențelor autorităților (inspectoratelor) către primari) – Primarul „asigură emiterea acordului de funcționare, prevăzut de art. 6 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, republicată, cu modificările și completările ulterioare, numai după obținerea autorizației de securitate la incendiu pentru (…) acordul poate fi emis cu titlu provizoriu, până la soluționarea cererilor privind emiterea autorizației de securitate la incendiu, pentru alte categorii de construcții în situația depășirii de către inspectorate a termenului de emitere a autorizației de securitate la incendiu;”
Încalcă Art. 1 alin. (5) – previzibilitatea/claritatea normei juridice. Practic, în situația depășirii de către inspectorate a termenului de emitere a autorizației de securitate la incendiu, primarul își asumă responsabilitatea funcționării pentru anumite categorii de construcții prin emiterea unui acord de funcționare provizoriu.
4. Art. 23, 24, 26 și 27 – (Transferul sarcinilor/competențelor autorităților (inspectoratelor) către proiectanți, cadre tehnice și executanți) – „să informeze prin poșta electronică sau prin intermediul platformei electronice prevăzute la art. 27^1 inspectoratul“, „să notifice prin poșta electronică sau prin intermediul platformei electronice prevăzute la art. 27^1“
Încalcă Art. 1 alin. (5) – previzibilitatea/claritatea normei juridice. Practic, proiectanții, cadrele tehnice și executanții sunt obligați să exercite atribuțiile de control ale inspectoratelor fără a fi pusă la dispoziția acestora infrastructura IT necesară.
Atribuțiile/obligațiile legale ale inspectoratelor de verificare și control sunt transferate in magna copia către factorii din mediul privat, fiind încălcat regimul profesiilor reglementate.
IV. SOLICITARE DE SUSPENDARE (Art. 14 din Legea 554/2004)
Având în vedere cele de mai sus, vă rog să constatați că aparența de neconstituționalitate extrinsecă este evidentă, precum și o „pagubă iminentă” prin paralizarea investițiilor în curs și riscul de urmărire penală a specialiștilor și/sau a administratorilor fără respectarea jurisprudenței CCR. Subliniem necesitatea suspendării imediate a efectelor ordonanței, fiind întrunite cumulativ cerințele legale:
1. Cazul bine justificat – Fumus boni iuris: Dubiul serios privind constituționalitatea procedurii de adoptare și a conținutului normativ extrem de imprecis.
2. Prevenirea unei pagube iminente – Periculum in mora: Reclamantul se află în imposibilitatea de a-și autoriza obiectivele, riscând sancțiuni contravenționale masive și răspundere penală pentru specialiștii angajați, blocând investiții de zeci de mii de euro ale investitorilor.
V. CONCLUZII
Onorată Instanță, suntem în prezența unui act normativ care sacrifică securitatea juridică și drepturile fundamentale pe altarul unei „urgențe” fictive. Solicităm admiterea cererii în ansamblu, sesizarea Curții Constituționale și suspendarea efectelor O.U.G. nr. 17/2026 pentru a preveni vătămarea ireparabilă a ordinii de drept.
Pentru mai multe informații puteți accesa Ghidul de avizare/autorizare, iar pentru analizarea personalizată a unui obiectiv de investiții, nu ezitați să ne contactați telefonic sau prin WhatsApp la numărul 0736 692 562, accesând formularul de contact sau să ne transmiteți datele generale prin intermediul formularului de evaluare gratuită.
