Ordonanță de Urgență a Guvernului României pentru prorogarea termenului de certificare a calificării tehnico-profesionale a operatorilor economici cu activitate în construcții și perfecționare profesională a specialiștilor care desfășoară activități în construcții, precum și prorogarea termenului de obținere a autorizațiilor de securitate la incendiu pentru furnizorii de servicii sociale

proprogare-termen-atestare-constructii-autorizatie-securitate-la-incendi-servicii-sociale

Așa cum ne-am obișnuit, adunătura de incompetenți și corupți, denumiți în continuare incompetenți corupți guvernează România prin ordonanțe de Guvern tip trenuleț, Parlamentul fiind doar cu rol decorativ pentru încasarea de beneficii de către membrii grupului organizat care a capturat statul român în ultimii 35 de ani și beizadele lor.

Ca atare, conform expunerii de motive care stă la baza acestei ordonanțe care practic recunoaște impotența forului legislativ suprem a cărui activitate este mai degrabă doar de tocat bani degeaba și tăiat frunze la câini decât adoptarea acte normative importante, se vor proroga anumite termene.

“… fapt ce impune instituirea unui regulament de certificare, aprobat prin hotărâre a Guvernului, document ce nu a fost elaborat în contextul în care Guvernul a transmis spre dezbatere Parlamentului, conform Planului național de redresare și reziliență al României, un proiect de lege privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, cu soluții legislative diferite întrucât în contextul alegerilor parlamentare dezbaterea cu privire la proiectul de lege privind Codul amenajării teritoriului aflat în dezbatere la Parlament nu poate fi finalizat înainte de data de 31 decembrie 2024

Că care este rolul vostru, aleși ai poporului? Protejarea combinațiilor voastre sau bunăstarea poporului?

Răspunsul este evident. Probabil că au fost prea ocupați cu instituirea controlului asupra justiției, protejarea evazioniștilor de casă și crearea de sinecuri politice pentru cumetri, amante și beizadele…

Acest articol tratează doar prorogările relevante pentru domeniul construcțiilor în general și cel al autorizațiilor de securitate la incendiu, în particular.

Prorogare termen atestare/perfecționare tehnico-profesională în construcții

Art. III. — Termenul prevăzut la art. II din Legea nr. 163/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 25 iulie 2016, cu modificările ulterioare, referitor la intrarea în vigoare a măsurilor prevăzute la art. 9 lit. m), n) și o) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se prorogă până la data de 31 decembrie 2026.

Mai exact, se prorogă până la 31 decembrie 2025 următoarele atestări/autorizări prevăzute la art. 9 din Legea nr. 10 privind calitatea în construcții:

m) certificarea calificării tehnico-profesionale a operatorilor economici care prestează servicii de proiectare și/sau consultanță în construcții;*)

n) certificarea calificării tehnico-profesionale a operatorilor economici care execută lucrări de construcții;*)

o) perfecționarea profesională continuă a specialiștilor care desfășoară activități în domeniul construcțiilor.*)

proprogare-termen-atestare-constructii-autorizatie-securitate-la-incendi-servicii-sociale
Dacă aveți impresia că este prima prorogare, nu vă faceți iluzii, corupții incompetenți freacă menta pe subiect din 2019. Mai așteptăm... (SURSA: portalul legslativ - https://legislatie.just.ro/)

Prorogarea obținere autorizație de securitate la incendiu pentru furnizori servicii sociale

Art. V. — (2) Furnizorii de servicii sociale au obligația de a continua demersurile de obținere a autorizației de securitate la incendiu pentru dosarele de licențiere sau, după caz, de relicențiere prevăzute la alin. (1) și de a transmite documentul compartimentului de specialitate prevăzut la art. 3 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 118/2014, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 31 decembrie 2025, sub sancțiunea retragerii licenței de funcționare.

Bine măcar că nu au dat vina pe contribuabili, așa cum fac de obicei pentru a-și ascunde incompetența că corupția o ascunde o altă instituție cu rol decorativ (n.a Direcția Națională Anticorupție care evident că NU are autorizație de securitate la incendiu, contrar prevederilor legale în vigoare).

Pentru mai multe informații puteți accesa Ghidul de avizare/autorizare, iar pentru analizarea personalizată a unui obiectiv de investiții, nu ezitați să ne contactați telefonic sau prin WhatsApp la numărul 0736 692 562, accesând formularul de contact sau să ne transmiteți datele generale prin intermediul formularului de evaluare gratuită.

MIGS - Soluții integrate în proiectare | Securitate la incendiu | Aviz ISU

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

seven + sixteen =