Modificări 2026 la Legea nr. 307/2006 republicată privind apărarea împotriva incendiilor (în vigoare)
CUPRINS
Ordonanța de Urgență de modificare a Legii nr. 307/2006
Vineri, 13 martie 2026 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 Ordonanța de urgență a Guvernului României nr. 17/12.03.2026 privind modificarea și completarea unor acte normative (denumită în continuare OUG 17/26).
Din punct de vedere al domeniului securității la incendiu, ordonanța de urgență a modificat/completat în special Legea nr. 307/2006 republicată privind apărarea împotriva incendiilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 17 aprilie 2019, cu modificările și completările ulterioare. Modificările sunt realizate haotic, abordând subiecte care ar trebui considerate împreună la diverse articole ale legii, făcând aceste prevederi greu de coroborat, aspect care reflectă în structura haotică a Legii nr. 307/2006. Prezentul articol își propune să sintetizeze aceste modificări într-o analiză coerentă, motiv pentru care secțiunile includ toate prevederile relevante unei tematici.
Legea nr. 307/2006 - Modificări cu privire la cererile de emitere a avizelor/autorizațiilor de securitate la incendiu
La art. 30^3, după alineatul (1) se introduc șase noi alineate, alin. (1^1)-(1^6) care abordează modificări structurale și de formă în desfășurarea procesului de avizare/autorizare.
(1^1) Cererile de emitere a avizelor și autorizațiilor de securitate la incendiu și protecție civilă, a acordurilor, a punctelor de vedere, însoțite de documentațiile aferente, se depun exclusiv în format electronic, documentațiile fiind semnate cu semnătură electronică calificată de către solicitant și de către autorii documentației tehnice, potrivit legii.
Art. XII din OUG 17/26 prevede că:
În aplicarea prevederilor art. 30^3 alin. (1) din Legea nr. 307/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată și completată prin prezenta ordonanță de urgență, cererile de emitere a avizelor și autorizațiilor de securitate la incendiu și protecție civilă, a acordurilor, a punctelor de vedere, însoțite de documentațiile aferente, se depun prin poșta electronică până la data de 31 decembrie 2026 și, ulterior, pe platforma electronică dedicată.
ATENȚIE: Punctele de vedere emise de IGSU nu sunt definite în legislație, având valoare juridică ZERO. Orice neclarități și/sau interpretări ale legislație și/sau a normelor tehnice se clarifică conform legislație în vigoare de către Comisia Tehnică din cadrul MDLPA.
Luând în considerare art. 30^3 alin. (1) – „Avizele și autorizațiile de securitate la incendiu se eliberează de inspectorate în condițiile prevăzute de normele metodologice de avizare și autorizare privind securitatea la incendiu“, aceste modificări intră în conflict cu art. 8 alin. (2) din Normele Metodologice privind avizarea și autorizarea de securitate la incendiu și protecție civilă atâta vreme cât acesta este încă în vigoare. Cel mai probabil se vor modifica și Normele Metodologice aprobate prin OMAI nr. 180/2022.
Problema principală este că nu a fost acordat un termen de intrare în vigoare a acestei prevederi, aspect care va duce la reducerea bruscă a numărului de solicitări. Avantaj organele IGSU!
(1^4) Beneficiarul autorizației de securitate la incendiu are obligația de a afișa în interiorul construcțiilor sau amenajărilor, la loc vizibil, accesibil publicului, autorizația de securitate la incendiu, în copie.
(1^5) La solicitarea personalului structurilor prevăzute la art. 28 alin. (2), beneficiarul investiției are obligația de a face dovada punerii în funcțiune a construcțiilor, instalațiilor sau amenajărilor, pe baza actelor de autoritate emise de către autoritățile administrației publice locale sau centrale pe domenii de competență.
(1^6) Documentele care certifică momentul punerii în funcțiune pentru categoriile de construcții, instalații sau amenajări la care se dispune oprirea funcționării, precum și condițiile de verificare a acestora de către personalul structurilor prevăzute la art. 28 alin. (2) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Deși este o prevedere binevenită menită să stabilească momentul punerii în funcțiune a obiectivelor de investiții în scopul stabilirii normelor tehnice aplicabile la acea dată, aceasta este totuși neclară și supusă interpretărilor până când va fi emisă hotărârea Guvernului menționată. Hotărâre care nu are prevăzut un termen de emitere.
O noutate a procesului de avizare/autorizare este tratarea separată a clădirilor monument istoric conform prevederilor art. 30^2 alin. (1^2)
Procedura și criteriile de avizare și/sau autorizare privind securitatea la incendiu a clădirilor încadrate în categoria monumentelor istorice, potrivit legii, creează cadrul necesar adaptării soluțiilor la specificul acestor categorii de construcții, se elaborează de Ministerul Culturii și Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Nu este clar dacă se va emite o nouă hotărâre de Guvern care să stabilească o procedura și criteriile de avizare și/sau autorizare privind securitatea la incendiu a clădirilor încadrate în categoria monumentelor istorice sau acestea vor fi cuprinse într-o hotărâre existentă (HGR nr. 571/2016 actualizată) care vizează acest tip de construcții.
Pe scurt
Punctele de vedere ISU tot fără valoare juridică au rămas.
Se dispune depunrea doumentațiilor pentru emitrea avizelor/autorizațiilor de securitate la incendiu EXCLUSIV în format electronic fără a se acorda un termen realist de tranziție, deși aceste prevederi intră în conflict direct cu unele existente.
Nu este clar ce se va întâmpla cu modificările intervenite în procesul de execuție la construcțiile pentru care a fost emis aviz de securitate la incendiu și în ce măsură se pot opera modificări până la autorizare.
Beneficiarii vor avea obligația să dovedească momentul punerii în funcțiune fără a ști ce documente certifică respectiva punere în funcțiune, aspect pe care le va stabili Guvernul României când o avea chef.
Clădirile încadrate în categoria monumentelor istorice vor avea regim special în ceea ce privește procedura și criteriile de avizare/autorizare de securitate la incendiu, aspecte care vor fi aprobate când o vrea Guvernul și IGSU.
Legea nr. 307/2006 - Modificări cu privire la obligațiile organelor IGSU în procesul de avizare/autorizare de securitate la incendiu
În conformitate cu prevederile art. 31 alin. (6) și (8),
(6) Cererea de emitere a avizului de securitate la incendiu se soluţionează în termen de maximum 15 zile calendaristice, prin emiterea avizului de securitate la incendiu sau prin respingerea acordării acestuia.
(8) Cererile de emitere a avizelor de securitate la incendiu pentru lucrări de investiţii pe fonduri europene sau derulate prin programe naţionale de finanţare, precum și cele care vizează documentaţii incomplete sau în revenire se soluţionează în termen de maximum 5 zile lucrătoare.
Aparent reducerea termenului pentru emiterea avizelor de securitate la incendiu de la 15 zile lucrătoare (3 săptămâni) la 15 zile calendaristice (2 săptămâni) pare a fi o inițiativă lăudabilă, dacă nu ar fi menită să protejeze inspectorii și inspectoratele și mai puțin să ajute în mod special investitorii și mediul privat în general.
Reducerea termenului pentru emiterea avizelor a fost făcut pentru corelarea cu prevederile art. 56 din Legea 350/2001 conform căruia avizele se emit în maxim 15 zile calendaristice, ceea ce nu este un lucru rău. Ce este anormal însă sunt precizările de la alin. (9) ale art. 30, respectiv faptul că „În situaţia depăşirii capacităţii inspectoratului de soluţionare a cererilor de emitere a avizelor (…) de securitate la incendiu, determinată de o creştere neprevăzută a numărului de investiţii, termenele prevăzute la alin. (6) (…) se prelungesc fără a depăşi 30 de zile calendaristice în cazul avizelor (…) pentru cel mult 5% din numărul total de cereri aflate în soluţionare la nivelul inspectoratului, cu informarea solicitanţilor“.
(7) Cererea de emitere a autorizației de securitate la incendiu se soluţionează în termen de maximum 30 de zile lucrătoare, prin emiterea autorizației de securitate la incendiu sau prin respingerea acordării acesteia.
Și în acest caz termenul de maxim 30 de zile lucrătoare este tratat cu aroganță, având în vedere că „În situaţia depăşirii capacităţii inspectoratului de soluţionare a cererilor de emitere a (…) autorizaţiilor de securitate la incendiu, determinată de o creştere neprevăzută a numărului de investiţii, termenele prevăzute la alin. (…) (7) se prelungesc fără a depăşi (…) 60 de zile lucrătoare în cazul autorizaţiilor pentru cel mult 5% din numărul total de cereri aflate în soluţionare la nivelul inspectoratului, cu informarea solicitanţilor“.
Mai exact, incompetența și incapacitatea inspectoratelor de a-și desfășura activitatea pentru care sunt remunerați va fi suportată de investitori. Așa au reușit, din nou, specialii de la IGSU să fenteze legea.
O altă noutate menită să ajute aceleași inspectorate incompetente permite emiterea unui „acord de securitate la incendiu provizoriu cu o valabilitate de 60 de zile“, cu plasarea totală a responsabilității la beneficiar „printr-o declaraţie autentificată pe propria răspundere că îndeplineşte toate condiţiile de securitate la incendiu prevăzute în legislaţie“.
(10) Pentru cererile de emitere a autorizațiilor de securitate la incendiu care nu pot fi soluționate în termenele prevăzute la alin. (7), inspectoratul emite un acord de securitate la incendiu provizoriu cu o valabilitate de 60 de zile, dacă documentația depusă este completă și beneficiarul își asumă printr-o declarație autentificată pe propria răspundere că îndeplinește toate condițiile de securitate la incendiu prevăzute în legislație
În traducere, „Dacă noi, IGSU suntem niște speciali incompetenți, dar șmecheri, eludăm prevederile legale existente, ne ascundem impotența realizării obligațiilor ce ne revin și aruncăm toată responsabilitatea (noțiune la care avem alergie) în seama beneficiarului care trebuie să-și asume incapacitatea noastră de a ne îndeplini obligațiile. Și ca să fim complet acoperiți punem fraierii (n.a. beneficiarii) la cheltuieli inutile pe la notari.“
Pe scurt
IGSU își legalizează incompetența cu privire la capacitatea sa de a-și desfășura activitatea în domeniul avizării/autorizării de securitate la incendiu, constatând că funcționează rupt de realitate, fiind posibil să fie surprins “de o creștere neprevăzută a numărului de investiții”, respectiv că funcționează pe o organigramă dominată de șefi și personal inutil, fiind iminentă “situaţia depăşirii capacităţii inspectoratului de soluţionare a cererilor de emitere a avizelor și autorizaţiilor de securitate la incendiu“
Se reduce termenul pentru emiterea avizului de securitate la incendiu la 15 zile calendaritice, dar se poate prelungi la 30 de zile calendaristice pentru maxim 5% din numărul total de cereri încălcându-se prevederile Legii nr. 350/2001.
Termenul pentru emiterea autorizație de securitate la incendiu rămâne de 30 de zile lucrătoare, dar se poate prelungi la 60 de zile lucrătoare pentru maxim 5% din numărul total de cereri.
Consecințele incapacitatății IGSU de ași îndeplinii obligațiile se mută printr-un transfer de responsabilitate către beneficiari pe banii și riscul acestora prin introducerea noțiunii de “acord de securitate la incendiu provizoriu cu o valabilitate de 60 de zile” emis pe baza asumării exclusive a beneficiarul “printr-o declarație autentificată pe propria răspundere”
Legea nr. 307/2006 - Suspendarea sau pierderea valabilității autorizației de securitate la incendiu dispuse de către organele de control IGSU
Prin modificarea/completarea Legii nr. 307/206 republicată au fost introduse noi prevederi cu privire la suspendarea sau pierderea valabilității autorizației de securitate la incendiu, precum și cu privire la instalații, sisteme și echipamente cu rol în asigurarea cerinței securitate la incendiu, începând cu art. 1 alin. (2) apar mai multe definiții, noutatea fiind cea legată de suspendarea valabilității autorizației de securitate la incendiu, până acum existând doar noțiunea de pierdere a valabilității acesteia.
q) suspendarea valabilității autorizației de securitate la incendiu – măsura cu caracter temporar dispusă de personalul structurilor prevăzute la art. 28 alin. (2) atunci când se constată incidența situațiilor prevăzute la art. 30^3 alin. (2) și nu presupune suspendarea activității ori aplicarea contravenției aferente funcționarii fără autorizație de securitate la incendiu și nici anularea acordului de funcționare emis în temeiul art. 6 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piața, republicată, cu modificările și completările ulterioare
r) pierderea valabilității autorizației de securitate la incendiu – măsura dispusă de personalul structurilor prevăzute la art. 28 alin. (2) atunci când se constată incidența situațiilor prevăzute la art. 30^3 alin. (2^7)-(2^9) și atrage pierderea dreptului de a menține în exploatare construcțiile, instalațiile și alte amenajări, din punctul de vedere al îndeplinirii cerinței fundamentale de securitate la incendiu, precum și modificarea condițiilor care au stat la baza emiterii acordului de funcționare în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 99/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare
La aliniatul (1^2) și (1^3) al art. 30^3 se precizează că
(1^2) Autorizația de securitate la incendiu este valabilă numai însoțită de documentația tehnică care a stat la baza emiterii acesteia, în format tipărit sau electronic. Autorizația de securitate la incendiu și documentația tehnică emise în format tipărit sunt valabile și în situația în care acestea sunt păstrate și prezentate personalului structurilor prevăzute la art. 28 alin. (2) în format electronic scanat, cu condiția ca acestea să fie semnate de beneficiar cu semnătură electronică calificată.
(1^3) La construcțiile pentru care a fost emis aviz de securitate la incendiu, autorizația de securitate la incendiu se emite în urma verificării îndeplinirii măsurilor de apărare împotriva incendiilor prevăzute în documentația tehnică care a stat la baza emiterii avizului de securitate la incendiu.
Dacă aliniatul (1^3) se aplică în forma publicată (cel mai probabil), rămâne întrebarea ce se întâmplă cu schimbările intervenite în cursul execuției din diverse motive obiective sau nu justificate prin dispoziții de șantier asumate de verificatori de proiecte? Prevederile din Normele metodologice nu pot fi luate în considerare pentru că intră în conflict cu cele din prezentele modificări ale Legii nr. 307/2006.
La art. 30^3, noul aliniat (2) prezintă criteriile pentru care se poate suspenda autorizația de securitate la incendiu.
Valabilitatea autorizației de securitate la incendiu se suspendă atunci când se constată, de către personalul structurilor prevăzute la art. 28 alin. (2), cel puțin una dintre următoarele situații:
a) nefuncționarea instalațiilor de detectare, semnalizare și alarmare la incendiu;
b) nefuncționarea instalațiilor de stingere a incendiilor;
c) nefuncționarea rezervei de apă pentru stingerea incendiului;
d) nefuncționarea instalațiilor şi/sau sistemelor de evacuare a fumului și gazelor fierbinți;
e) nefuncționarea instalațiilor electrice pentru iluminatul de siguranță pentru evacuare;
f) nefuncționarea surselor de rezervă în alimentarea cu energie electrică a receptoarelor cu rol de securitate la incendiu;
g) neprezentarea documentației tehnice care a stat la baza emiterii autorizației de securitate la incendiu.
Partea bună este că nu se mai anulează direct autorizația de securitate la incendiu pentru neprezentarea documentației tehnice care a stat la baza emiterii acesteia, ci se suspendă pe un termen de maxim 30 de zile care se poate prelungi la 90 de zile în situațiile în care remedierea defecțiunilor nu este posibilă în termenul inițial. Dacă nu se rezolvă nici după 90 de zile, se pierde valabilitatea autorizației.
Mai multe clarificări procedurale cu privire la suspendarea, ridicarea măsurii de suspendare și/sau pierderea valabilității autorizației de securitate la incendiu sunt prezentate la cele 11 noi aliniate (2^1)-(2^11), respectiv (4^1)-(4^4) ale aceluiași articol 30^3
(2^1) Valabilitatea autorizației de securitate la incendiu nu se suspendă atunci când sunt îndeplinite obligațiile prevăzute la art. 19 alin. (1) lit. r1)-r3).
(2^2) Valabilitatea autorizației de securitate la incendiu se suspendă până la punerea în funcțiune a instalațiilor și/sau asigurarea surselor de rezervă în alimentarea cu energie electrică ori a rezervei de apă pentru stingerea incendiului, în situațiile prevăzute la alin. (2) lit. a)-f), dar nu mai mult de 30 de zile de la constatarea defecțiunilor de către personalul structurilor prevăzute la art. 28 alin. (2).
(2^3) În situațiile în care remedierea defecțiunilor nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (2^2), acesta poate fi prelungit cu o perioadă stabilită de inspectorat pe baza documentelor puse la dispoziție de beneficiarul autorizației de securitate la incendiu, dar nu mai mult de 90 de zile.
(2^4) În condițiile alin. (2) lit. g) valabilitatea autorizației de securitate la incendiu se suspendă până la punerea la dispoziția inspectoratului a documentației tehnice, dar nu mai mult de 90 de zile de la constatarea de către personalul structurilor prevăzute la art. 28 alin. (2) a lipsei acesteia. Valabilitatea autorizației de securitate la incendiu nu se suspendă în situația în care aceasta a fost eliberată în format electronic, iar documentația tehnică se află la inspectorat în termenul de păstrare prevăzut de Normele metodologice privind avizarea și autorizarea de securitate la incendiu și protecție civilă.
(2^5) Ridicarea măsurii de suspendare a valabilității autorizației de securitate la incendiu constatată în condițiile art. 30^3 alin. (2) lit. a)-f) se realizează de către personalul structurilor prevăzute la art. 28 alin. (2), în cel mult 5 zile lucrătoare de la solicitarea adresată inspectoratului, după remedierea defecțiunilor în termenele prevăzute la alin. (2^2) sau (2^3), prin certificarea punerii în funcțiune a instalațiilor cu rol în asigurarea cerinței fundamentale securitate la incendiu de către o persoană autorizată să desfășoare lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor.
(2^6) Ridicarea măsurii de suspendare a valabilității autorizației de securitate la incendiu constatată în condițiile art. 30^3 alin. (2) lit. g) se realizează de către personalul structurilor prevăzute la art. 28 alin. (2), în cel mult 5 zile lucrătoare de la prezentarea către inspectorat a documentației tehnice în termenul prevăzut la alin. (2^4).
(2^7) În cazurile menționate la alin. (2) autorizația de securitate la incendiu își pierde valabilitatea odată cu depășirea termenelor prevăzute la alin. (2^2), (2^3) sau (2^4).
(2^8) Autorizația de securitate la incendiu își pierde valabilitatea și în situațiile în care se constată nerespectarea cerințelor care au stat la baza emiterii acesteia în ceea ce privește:
a) stabilitatea la incendiu a construcției;
b) limitarea propagării incendiilor la vecinătăți și în interiorul compartimentelor de incendiu;
c) protecția și evacuarea utilizatorilor;
d) siguranța forțelor care intervin pentru stingerea incendiilor;
e) asigurarea posibilităților de alimentare cu apă în caz de incendiu și, după caz, cu energie a consumatorilor aferenți instalațiilor cu rol în asigurarea cerinței fundamentale securitate la incendiu;
f) majorarea cantităților de materiale combustibile utilizate în construcție până la un nivel de la care reglementările tehnice de proiectare impun adoptarea de măsuri active și/sau pasive suplimentare față de cele avizate/autorizate.
(2^9) Pierderea valabilității autorizației de securitate la incendiu se constată și la construcțiile sau amenajările la care s-a dispus oprirea funcționarii și care necesită conformare la reglementările tehnice în vigoare.
(2^10) Detaliile tehnice pentru constatarea aspectelor prevăzute la alin. (2^8) se stabilesc în Normele metodologice privind avizarea și autorizarea de securitate la incendiu și protecție civilă, aprobate prin ordin al ministrului afacerilor interne.
(2^11) În cazurile menționate la alin. (27)-(29), investitorul/beneficiarul este obligat să solicite și să obțină o nouă autorizație de securitate la incendiu în baza unei proceduri simplificate prevăzute de Normele metodologice privind avizarea și autorizarea de securitate la incendiu și protecție civilă.
(4^1) Pierderea valabilității autorizației de securitate la incendiu și încălcarea gravă a cerinței securitate la incendiu care impune oprirea funcționarii ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor se comunică și registrului comerțului, Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat, Agenției Naționale pentru Plați și Inspecție Socială, în funcție de specificul activității operatorului economic sau instituției publice.
(4^2) Încălcarea gravă a cerinței securitate la incendiu reprezintă periclitarea vieții ocupanților și a forțelor de intervenție prin reasigurarea posibilității de evacuare, a semnalizării și limitării propagării incendiului la nivelul întregii construcții, a stabilității la foc a construcției, a distantelor de siguranța normate, precum și prin creșterea nivelului riscului de incendiu în raport cu măsurile de protecție la incendiu existente sau apariția unor avarii ori nerespectarea instrucțiunilor de utilizare și distribuție a gazelor petroliere lichefiate.
(4^3) Încălcarea gravă a cerinței securitate la incendiu este determinată inclusiv de imposibilitatea stabilirii nivelului de stabilitate și a echipării cu instalații de protecție la incendiu a construcției, din cauza lipsei documentației tehnice.
(4^4) Criteriile care determină încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.”
Pe scurt
Autorizația de securitate la incendiu se suspendă în următoarele condiții:
- dacă nu funcționează instalațiile cu rol în protecția împotriva incendiilor, se suspendă autorizația până la remediere, dar nu mai mult de 30 de zile, termen care se poate totuși prelungi cu o perioadă stabilită de inspectorat (!?!) dar maxim 90 de zile dacă nu au fost remediate neconformitățile. Dacă nu se rezolvă problemele nici după 90 de zile, autorizație de securitate la incendiu se anulează;
- dacă nu se pune la dispoziția inspectoratului documentația tehnică, dar nu mai mult de 90 de zile de la constatare. O prevedere ciudată care stipulează că nu se aplică suspendarea dacă documentația a fost depusă în format electronic și se află încă la inspectorat în termenul prevăzut în Norme. Mai exact, deși la inspectorate se află și documentația în format letric, dezorganizarea, incompetența și lenea inspectorilor de a o identifica în arhivă va fi răsplătită prin suspendarea autorizației de securitate la incendiu a beneficiarului.
Ridicarea măsurii de suspendare a valabilității autorizației de securitate la incendiu se face în următoarele cazuri:
- dacă a fost constatată în condițiile art. 30^3 alin. (2) lit. a)-f) – funcționarea instalațiilor cu rol în protecția împotriva incendiilor – se realizează de către personalul structurilor prevăzute la art. 28 alin. (2), în cel mult 5 zile lucrătoare de la solicitarea adresată inspectoratului, după remedierea defecțiunilor;
- dacă a fost constatată în condițiile art. 30^3 alin. (2) lit. g) – punerea la dispoziția inspectoratului a documentației tehnice care a stat la baza emiterii autorizației de securitate la incendiu – se realizează de către personalul structurilor prevăzute la art. 28 alin. (2), în cel mult 5 zile lucrătoare de la prezentarea către inspectorat a documentației tehnice în termenul prevăzut la alin. (2^4).
Autorizația de securitate la incendiu își pierde valabilitatea în următoarele condiții:
- odată cu depășirea termenelor prevăzute la alin. (2^2), (2^3) sau (2^4) – maxim 90 de zile
- în cazurile prevăzute la alin. (2^8), care vor fi stabilite în Normele metodologice privind avizarea și autorizarea de securitate la incendiu și protecție civilă, aprobate prin ordin al ministrului afacerilor interne (modificare iminentă!).
De asemenea, se introduce noțiunea de „procedură simplificată pentru obținerea unei noi autorizații de securitate la incendiu“ care, evident, că va fi detaliată într-o nouă ediție a Normelor metodologice. Era și păcat să facă treaba până la capăt…
Aplicarea măsurii complementare de oprire a funcționării ori utilizării construcțiilor se va comunica de către organe instituțiilor relevante, în funcție de specificul activității operatorului economic sau instituției publice.
Se definește, în sfârșit, noțiunea de „încălcarea gravă a cerinței securitate la incendiu“, fără a stabili care sunt criteriile care determină încălcarea gravă. Aceste criterii vor fi stabilite prin hotărâre de Guvern când o vrea Guvernul (nu este precizat un termen).
Se introduce un nou concept, respectiv “suspendarea valabilității autorizației de securitate la incendiu“, astfel că nu se va mai anula direct autorizația de securitate la incendiu pentru lipsa docuemntației tehnice, ci se va suspenda pe un termen de maxim 30 de zile, respectiv cu o perioadă stabilită, paradoxal de aceleași inspectorate incompetente, la maxim 90 de zile.
Legea nr. 307/2006 - Auto-suspendarea activității de către administrator
O altă noutate este OBLIGAȚIA administratorilor prevăzută la art. 19 alin. (1) lit. r^3, care trebuie să „să suspende activitatea atunci când instalaţiile de detectare, semnalizare și alarmare, instalaţiile automate de stingere ori instalaţiile pentru iluminat de securitate pentru evacuare cu care sunt echipate construcţiile care fac obiectul criteriilor stabilite de hotărârea Guvernului prevăzută la art. 30^3 alin. (4^4) nu pot fi repuse în stare de funcţionare în cel mult 72 de ore de la momentul constatării defecţiunilor; obligaţia de suspendare a activităţii se aplică în cazul construcţiilor cu destinaţia de producţie, doar în situaţia în care administratorul nu ia măsurile alternative prevăzute la art. 19 alin. (5) până la remedierea defecţiunilor“ și să „să informeze inspectoratul, în scris şi, operativ, prin poşta electronică, cu privire la suspendarea activităţii sau încetarea suspendării activităţii, în cel mult 24 de ore de la momentul dispunerii măsurii“.
De asemenea, conform alin. (2) al aceluiași articol, „În situațiile în care remedierea defecțiunilor nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1) lit. r^3), acesta poate fi prelungit, la solicitarea administratorului sau conducătorului instituţiei, până la cel mult 30 de zile de la momentul constatării defecţiunilor pe baza documentelor furnizate inspectoratului în termenul prevăzut la alin. (1) lit. r^3), cu menţinerea măsurilor alternative“.
Cu privire la durata suspendării, se mai precizează la alin. (4), faptul că „Suspendarea activităţii prevăzută la alin. (1) lit. r^3) se realizează până la remedierea defecţiunilor și punerea în funcţiune a instalaţiilor de detectare, semnalizare și alarmare, a instalaţiilor automate de stingere ori a instalaţiilor pentru iluminat de securitate pentru evacuare, certificate de către o persoană fizică sau juridică autorizată să efectueze lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor sau lucrări la instalaţiile electrice“. Mai exact, persoane sau firme autorizate CNSIPC și/sau ANRE.
Legea nr. 307/2006 - Evitarea auto-suspendării (temporare) a activității
Suspendarea activității cel mult 30 de zile de la momentul constatării defecțiunilor – alin. (1) lit. r^2), poate fi evitată dacă administratorul dispune și asigură „menţinerea, pe intervalul de timp prevăzut la lit. r^3), a măsurilor alternative prevăzute la art. 19 alin. (5) atunci când constată nefuncţionarea instalaţiilor de detectare, semnalizare și alarmare, a instalaţiilor automate de stingere ori a instalaţiilor de iluminat de securitate pentru evacuare cu care sunt echipate construcţiile care fac obiectul criteriilor stabilite de hotărârea Guvernului prevăzută la art. 30^3 alin. (4^4)“.
Măsurile alternative prevăzute la alin. (1) lit. r2), ca de exemplu monitorizarea permanentă a spaţiilor prin sisteme de supraveghere video, verificarea la intervale regulate a incintelor, montarea temporară a unor sisteme de iluminare a căilor de evacuare independente de instalaţiile existente, se stabilesc în formă scrisă prin act de autoritate al administratorului sau conducătorului instituţiei și vizează asigurarea supravegherii permanente a spaţiilor, a alarmării și evacuării utilizatorilor în caz de incendiu cu personal propriu desemnat și instruit în acest sens.
Deși acestea sunt prevederi corecte și normale, obligarea administratorilor legalizează nerespectarea obligațiilor IGSU care prin CNSIPC trebuie să formeze auditori care trebuie să verifice și să controleze firmele autorizate în execuția sistemelor și instalațiilor cu rol în protecția împotriva incendiilor. Având în vedere că nu s-a mai auzit de vreo operațiune programată și/sau inopinată a auditorilor (doar pompieri activi sau nu!!!), este puțin probabil să se schimbe ceva.
Pe scurt
IGSU nu-și îndeplinește obligațiile de control a firmelor autorizate CNSIPC, iar investitorul pierde timp și bani prin suspendarea activității.
Legea nr. 307/2006 - Precizări cu privire la ridicarea sigiliului ca măsură complementară
Aceste aspecte sunt abordate la art. 48, atât prin modificarea/completarea unor aliniate existente, cât și prin introducerea unor aliniate noi.
alin. (7) – modificat/completat:
Ridicarea sigiliului la construcțiile sau amenajările operatorului economic în punctul de lucru poate avea loc în oricare dintre următoarele situații:
e) obținerea autorizației de securitate la incendiu pentru categoriile de construcții și amenajări care necesită conformare la reglementările tehnice în vigoare sau la care autorizația de securitate la incendiu și-a pierdut valabilitatea ca urmare a nefuncţionării instalațiilor cu rol în asigurarea cerinței securitate la incendiu – modificare
f) după constatarea, în cadrul unui control executat de personalul structurilor prevăzute la art. 28 alin. (2), a remedierii deficiențelor care au stat la baza opririi funcționării, la categoriile de construcții și amenajări care nu se încadrează în prevederile hotărârii Guvernului prevăzute la art. 302 alin. (1); – completare
g) după punerea în funcțiune a instalațiilor cu rol în asigurarea cerinței securitate la incendiu, atunci când sancțiunea a fost aplicată în baza prevederilor art. 45 pct. VI lit. b) și nu a intervenit pierderea valabilității autorizației de securitate la incendiu, în condițiile art. 303 alin. (25) – completare
alin. (13) – nou:
Revenirea de către același proprietar sau utilizator la destinația sau profilul de activitate care a făcut obiectul opririi funcționarii, atunci când sigiliul se ridică în baza alin. (7) lit. c), se face numai după obținerea autorizației de securitate la incendiu pentru categoriile de construcții și amenajări care se încadrează în prevederile hotărârii Guvernului prevăzute la art. 302 alin. (1).
Legea nr. 307/2006 - Obiective de investiții care pot obține acordul de funcționare de la Primărie fără autorizația de securitate la incendiu
Această posibilitate este stipulată a art. 14 (Obligațiile primarului), unde se introduce o nouă literă cu următorul cuprins:
p1) asigură emiterea acordului de funcționare, prevăzut de art. 6 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, republicată, cu modificările și completările ulterioare, numai după obținerea autorizației de securitate la incendiu pentru spații de alimentație publică neclasificate din punct de vedere turistic cu aria desfășurată mai mare de 600 mp, spații pentru comerț încadrate în categoria sălilor aglomerate, spatii pentru comerț amenajate în clădiri înalte și foarte înalte, clădiri pentru comerț cu suprafața desfășurată mai mare de 2.500 mp, clădiri de turism care anterior nu au fost puse în funcțiune având capacitatea mai mare de 25 de camere sau 50 de locuri ori cu aria desfășurată mai mare de 1.000 mp, stații de distribuție a carburanților și gazelor petroliere lichefiate la autovehicule, spații comerciale din stațiile de metrou; acordul poate fi emis cu titlu provizoriu, până la soluționarea cererilor privind emiterea autorizației de securitate la incendiu, pentru alte categorii de construcții în situația depășirii de către inspectorate a termenului de emitere a autorizației de securitate la incendiu;
Această obligație are un impact direct în emiterea acordurilor de funcționare pentru anumite obiective de investiții doar după obținerea autorizației de securitate pentru o serie de spații și clădiri. În mod indirect această prevedere elimină obligativitatea prezentării autorizației de securitate la incendiu în vederea obținerii acordului de funcționare de la Primărie pentru obiectivele care se încadrează în prevederile HGR nr. 571/2016, dar nu întrunesc criteriile de mai sus.
De exemplu, spațiile/construcțiile cu destinație de turism cu mai mult de 8 camere / 16 locuri, dar mai puțin de 25 de camere, respectiv 50 de locuri pot obține acordul de funcționare fără autorizație de securitate la incendiu. Cel puțin o vreme (până la soluționarea cererilor privind emiterea autorizației de securitate la incendiu, pentru alte categorii de construcții în situația depășirii de către inspectorate a termenului de emitere a autorizației de securitate la incendiu). Cel mai probabil se vor relaxa condițiile minime de încadrare în prevederile HGR nr. 571/2016 care se va modifica în viitorul apropiat.
Pe scurt
Deși pare o prevedere care să vină în sprijinul investitorilor, aceasta asigură confort sporit inspectoratelor prin transmferul de responsabilitate către beneficiari și primar.
Legea nr. 307/2006 - Precizări cu privire la instalații, sisteme și echipamente cu rol în asigurarea cerinței securitate la incendiu și la persoane fizice sau juridice atestate
Aceste instalați, sisteme și echipamente sunt definite prin completările operate la art. 1 alin. (2) lit. p)
instalații, sisteme și echipamente cu rol în asigurarea cerinței securitate la incendiu – mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor reprezentând instalații de detectare, semnalizare și alarmare la incendiu, instalații de stingere a incendiilor, instalații și/sau sisteme de evacuare a fumului și gazelor fierbinți, instalații electrice pentru iluminatul de siguranță, surse de rezervă în alimentarea cu energie electrică a instalațiilor de detectare, semnalizare, alarmare și de stingere a incendiilor, a instalațiilor și/sau sistemelor de evacuare a fumului și gazelor fierbinți, precum și a instalațiilor electrice pentru iluminatul de siguranță
Tot cu referire la aceste instalații, prezenta ordonanță de urgență aduce clarificări cu privire la competențele persoanelor autorizate prin modificarea art. 53 alin. (1) și (2).
(1) Proiectarea, executarea, verificarea, întreținerea și repararea sistemelor și instalațiilor de apărare împotriva incendiilor, efectuarea lucrărilor de termoprotecție și ignifugare, de verificare, întreținere și reparare a autospecialelor și a altor mijloace tehnice destinate apărării împotriva incendiilor se efectuează de către persoane autorizate.
(2) Autorizarea persoanelor prevăzute la alin. (1) se face pe baza metodologiei elaborate de Inspectoratul General, aprobată prin ordin al ministrului afacerilor interne.
De asemenea, prin art. 48 alin. (12) – nou se acordă competențe suplimentare persoanelor fizice sau juridice autorizate CNSIPC:
Funcționarea instalațiilor cu rol în asigurarea cerinței securitate la incendiu se certifică de persoane fizice sau juridice autorizate să execute lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor.
Stabilirea stării de funcționare sau ne-funcționare a unei instalații se face prin expertiză tehnică pentru cerința aplicabilă (Ie, Is, It sau Ig) conform prevederilor art. 9 alin. (1) din Regulamentul privind verificarea și expertizarea tehnică a proiectelor, expertizarea tehnică a execuției lucrărilor și a construcțiilor, precum și verificarea calității lucrărilor executate.
Această expertiză folosește/poate folosi informațiile furnizate de o firmă autorizată CNSIPC, informații care trebuie obținute în baza unei proceduri standardizate care să implice o serie de teste și măsurarea unor parametri relevanți care se consemnează în registrul aferent respectivelor instalații.
O noutate care vizează sectorul imobiliar rezidențial este o nouă obligație pentru „dezvoltatorii de proiecte imobiliare cu destinația de locuințe colective“ care trebuie să asigure „dotarea spațiilor de locuit cu detectoare autonome de incendiu“ în conformitate cu art. 6 alin. (4), aspect care nu elimină „obligația de echipare cu instalații de detectare, semnalizare și alarmare în caz de incendiu potrivit prevederilor Normativului privind securitatea la incendiu a construcțiilor, Partea a III-a – Instalații de detectare, semnalizare și avertizare, indicativ P 118/3-2015, aprobat prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr. 364/2015, cu modificările ulterioare“.
Art. XIII. –
Dispozițiile art. VI pct. 3 din OUG (n.a. referire la art. 6 alin. (4) și (5) din Legea nr. 307/2006) se aplică construcțiilor cu destinația de locuință pentru care este emis certificat de urbanism ulterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență
Mai exact, pentru proiectele de dezvoltare imobiliară pentru care a fost emis certificat de urbanism până la data intrării în vigoare a prezentei OUG, sau pentru cele existente nu este obligatorie dotarea spațiilor de locuit cu detectoare autonome de incendiu.
Legea nr. 307/2006 - Modificări cu privire la recepția la terminarea lucrărilor
Primul aliniat al art. 31 cu privire la obiectivele de investiții pentru care este obligatorie prezența unui organ de la inspecțiile de prevenire din cadrul inspectoratelor se modifică.
(1) La recepția la terminarea lucrărilor de construcții aferente clădirilor civile cu săli aglomerate, înalte, foarte înalte, de producție și/sau depozitare cu suprafețe desfășurate de peste 5.000 mp și risc mare sau foarte mare de incendiu, centrelor comerciale cu suprafața desfășurata de peste 2.500 mp, parcajelor cu mai mult de 100 de locuri de parcare pentru autoturisme, parcajelor cu mai mult de 10 locuri de parcare pentru autoturisme amenajate în clădiri de locuit colective, clădirilor de turism având capacitatea mai mare de 25 de camere sau 50 de locuri ori care au suprafața desfășurată mai mare de 1.000 mp, spitalelor, centrelor rezidențiale pentru copii cu suprafața desfășurată mai mare sau egală cu 175 mp și căminelor pentru persoane vârstnice sau altor clădiri destinate persoanelor ce nu se pot evacua singure cu mai mult de 50 de locuri, clădirilor de învățământ cu suprafața desfășurată mai mare de 600 mp investitorii sunt obligați să solicite prin poșta electronică sau prin intermediul platformei electronice prevăzute la art. 271 și să includă în comisia de recepție, în calitate de membru, o persoană desemnată de inspecțiile de prevenire din cadrul inspectoratelor.
Întrebarea este de ce nu se emite și autorizația de securitate la incendiu odată cu acceptarea recepției? Se presupune că organul semnează recepția doar dacă sunt respectate integral prevederile legale, caz în care trebuie emisă și autorizația. Teoretic. Practic…
Legea nr. 307/2006 - Precizări cu privire la transparența informațiilor de interes public
Nivelul de transparență centralizată a evidenței autorizațiilor de securitate la incendiu va crește prin afișarea pe pagina de internet a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a evidenței „obiectivelor care necesită și dețin autorizație de securitate la incendiu, organizată pe județe/municipiul București și pe categorii de construcții, amenajări și instalații, cu scopul de a asigura accesul populației la informațiile referitoare la construcțiile, amenajările și instalațiile autorizate din punctul de vedere al securității la incendiu și de a asigura transparență în activitatea de autorizare desfășurată de inspectorate“ așa cum prevede noul alin. (3^1) al art. 3.
Tot de transparență ține și art. 18^1 care implică Ministerul Turismului “Autoritatea administrației publice centrale care gestionează evidența unităților publice clasificate ca structuri de primire turistică are obligația de a afișa pe site-ul propriu situația unităților care necesită și dețin autorizație de securitate la incendiu.”
Legea nr. 307/2006 - Prevederi cu privire la modificarea unor acte normative subsecvente
Art. X. –
Modificările și completările hotărârilor Guvernului emise în temeiul prevederilor art. 30^2 alin. (1), art. 30^3 alin. (4^4) și ale art. 46 alin. (3) din Legea nr. 307/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată și completată prin prezenta ordonanță de urgență, se realizează în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Mai exact, Guvernul va trebui să modifice în termen de 90 de zile de la publicarea OUG următoarele acte normative:
HGR nr. 571
Art. 30^2 alin. (1) – Categoriile de construcții și amenajări care se supun avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Art. XI. –
În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se aprobă Hotărârea Guvernului prevăzută la 30^2 alin. (12) din Legea nr. 307/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată și completată prin prezenta ordonanță de urgență.
HGR nr. 915/2015
Art. 30^3 alin. (4^4) – Criteriile care determină încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
HGR nr. 537/2007
Art. 46 alin. (3) – Contravențiile la normele de prevenire și stingere a incendiilor și sancțiunile contravenționale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Alte vești proaste
Art. 47 alin. (4) – modificat (valabil din 2021) prevede că
Prin derogare de la dispoziţiile art. 32 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei și de aplicare a sancţiunii nu suspendă executarea sancţiunilor contravenţionale complementare aplicate în baza prezentei legi.
La noul alin. (6) al aceluiași articol se stipulează că
Prin excepţie de la prevederile alin. (5), sancţiunilor prevăzute la art. 45 pct. V și VI nu le sunt aplicabile prevederile art. 28 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare și prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, cu modificările și completările ulterioare.
Pe scurt
Dacă investitorul are dreptate, contestă în instanță procesul verbal și câștigă (puțin probabil având în vedere sistemul putred de justiție), rămâne cu pierderile date de închiderea obiectivului de investiții pentru care nu răspunde nimeni și pe care nu le mai recuperează de la nimeni. Era și păcat să fie o procedură de judecare rapidă…
Mai exact, pentru sancțiunile cuprinse între 20.000 și 100.000 lei NU se poate achita „pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ“
Pentru mai multe informații puteți accesa Ghidul de avizare/autorizare, iar pentru analizarea personalizată a unui obiectiv de investiții, nu ezitați să ne contactați telefonic sau prin WhatsApp la numărul 0736 692 562, accesând formularul de contact sau să ne transmiteți datele generale prin intermediul formularului de evaluare gratuită.